Dumnezeu ne pune la încercare | Pe urmele lui Avraam, episodul 44

Adaugat la :  24.11.2021

Avraam a organizat o petrecere mare pentru a-și sărbători fiul. După aceste evenimente, după această petrecere, are loc o schimbare surprinzătoare. Biblia scoate în evidență faptul că Unicul și Adevăratul Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam. Potrivit unor traduceri, Dumnezeu l-a ispitit, l-a pus la încercare. Potrivit rabinilor, Avraam este singurul în Tora care este pus la încercare în acest fel. Dumnezeu nu vrea ca Avraam să facă un pas greșit. Dumnezeu îl pune la încercare deoarece îl iubește. Scopul acestui test este acela de a-l întări. Potrivit rabinilor, Cel Sfânt îi pune la încercare pe toți, cu excepția celor care sunt mai mari între națiuni. El nu pune la încercare pe oricine, doar pe cei neprihăniți. Psalmul 11:5 spune: „Domnul încearcă pe cel neprihănit… Apoi continuă: „… dar urăște pe cel rău și pe cel ce iubește silnicia.

„Pe urmele lui Avraam” e un program de tip studiu biblic, în care analizăm viața lui Avraam, părintele tuturor credincioșilor. Vei afla detalii aparte, adevăruri și principii la care poate nu te-ai gândit până acum. Johannes Gerloff, german de origine, dar cu cetățenie israeliană de 25 de ani, ne împărtășește o perspectivă unică asupra unora dintre cele mai vechi texte din Biblie, și ne prezintă locuri istorice, despre care citim în Biblie.

Emisiune prezentată de Johannes Gerloff și subtitrată în limba română de Alfa Omega TV.

Ți-am pregătit și alte materiale care te vor ajuta să te apropii de Dumnezeu, le găsești aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat 16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.567 Mhz, Polarizare Verticală, Symbol rate - 16.667 ks/s, Modulație: DVB-S2,8PSK, FEC - 3/5, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv;
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.